Welcome to 4Games


    Fotbal

    Distribuiţi

    magrendo
    Founders
    Founders

    Mesaje : 17
    Data de înscriere : 31/03/2012
    Varsta : 28

    Fotbal

    Mesaj  magrendo la data de Mier Apr 04, 2012 9:40 am


    Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare. La începutul secolului 21 era jucat de peste 250 de milioane de jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.[1][2][3][4]

    Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei.

    Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association)[5] a recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.

    În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și echipamentul redus și ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața fanilor, a comunităților locale și chiar a națiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe țări drept: sportul rege.

    Etimologie
    Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863, unde a primit denumirea de association football, pentru a nu se confunda cu numele altor forme de fotbal existente în acele timpuri, printre care fotbalul american, cunoscut în Europa ca rugby, sau fotbal australian. În aceste zone este cunoscut și sub numele de soccer, termen originar din Anglia, apărut în anii 1880 ca o abreviere Oxford "-er" a cuvântului „asociație”."

    Natura jocului
    Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate în continuare:

    Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul jocului este declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au marcat același număr de goluri, meciul este considerat egal. Una dintre primele reguli este interzicerea atingerii intenționate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepție fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcționa mingea.
    Cel mai bun fotbalist ai anilor 2009 și 2010

    Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverși pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.

    Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga circumferință o linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin diferite metode, analizate în continuare.

    De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puține goluri. De exemplu, în prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2005–2006, s-au marcat, în medie, 2,48 de goluri pe meci.[7] În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puțin de 4 goluri marcate. Dar, doar 8% dintre partidele disputate s-au terminat fără gol marcat.

    Tactici
    Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice. Acestea sunt:

    fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;
    mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase decisive atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă de la început;
    atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.

    Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau mijlocași stânga.

    Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și schimbe pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în marea majoritate a timpului se află în preajma propriei porți, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.

    Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de așezări tactice: 4-4-2 (4 fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1.

    Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.
    Regulile jocului
    Istorie și evoluție
    Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a standardiza regulile unei mari varietăți de jocuri asemănătoare, jucate în școlile din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanților mai multor colegii: Colegiul Eton, Școala Harrow, Școala de Rugby, Colegiul Winchester și Școala Shrewsbury. Dar, ele erau departe de a fi niște reguli universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de școli sau universități, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foști elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat ființă în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federației de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles Thring de la Școala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.[9]

    Aceste eforturi au condus la înființarea Federației de Fotbal (FA) în 1863, care s-a întrunit pentru prima dată în dimineața zilei de 26 octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra.[10] Singura școală care a fost reprezentată la această întrunire a fost Școala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al Federației pentru încă 5 întrevederi, între Octombrie și Decembrie. În timpul acestora a luat naștere primul set cuprinzător de reguli. La ultima întâlnire, primul trezorier al FA, care era reprezentantul Blackheath și-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la întâlnirea precedentă, a două reguli de bază: prima era cea care permitea alergarea cu mingea în mâini și a doua, posibilitatea împiedicării adversarului prin lovirea sa în „fluierul piciorului, prin tragere sau prin ținere”. Alte cluburi englezești de rugby au urmat exemplul și nu s-au înscris în FA. Dar, în 1871, ele au format Federația de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi rămase în FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley, au ratificat primele 13 reguli ale jocului.[10] În ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat să joace după propriile reguli, până în anii 1870.

    Astăzi, regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB).[11] Aceasta a luat ființă în 1886[12] după o întâlnire a Federației Engleze de Fotbal, a Federației Scoțiene de Fotbal, a Federației Galeze de Fotbal și a Federației Irlandeze de Fotbal în Manchester.

    Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de președintele clubului Aston Villa, William McGregor.[13] Formatul inițial conținea 12 echipe din centrul și nordul Angliei.

    Federația Internațională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar reprezentanții săi au hotărât să adopte regulile create de IFAB.[14] Popularitatea crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanților celor două federații (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanți FIFA și câte 1 reprezentant al fiecărei federații britanice.
    Aplicabilitatea regulilor
    Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate nivelurile fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor naționale să modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângă cele 17 legi, numeroase alte decizii și directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi găsite pe site-ul oficial al FIFA.
    Jucători și echipament
    Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele), dintre care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucători acceptat într-o echipă este de 7. Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt amplasați de către un antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.[16]

    Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se permite să atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă acest lucru în afara suprafeței de pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.

    Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi (jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).

    Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim de înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La alte niveluri acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.
    Oficiali
    Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în aplicare Legile Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale și indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenți (popular denumiți tușieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel există și un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

    Terenul de joc

    Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă între 100-110 m, iar lățimea, între 64-75m.

    În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în lățime (unde se află porțile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la cele 2 capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia trebuie să măsoare 7,32m și înălțimea, 2,44m. În spatele porții se fixează plasa porții, deși aceasta nu este obligatorie prin regulament.

    În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului, denumită suprafața de pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Această suprafață este formată din: linia de poartă; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartă (la 16,5 m distanță de bara porții) și înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia care unește cele 2 linii anterior explicate. Această suprafață îndeplinește mai multe funcții. Cea mai importantă este aceea de a delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De asemenea, un eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această suprafață se va penaliza, de obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă (penalty).

    Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special dedicat acestuia.

    Timpul
    Timpul normal de joc
    Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei, de 15 minute.
    Prelungirile
    Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu avertizarea și eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de evenimente, arbitrul hotărăște prelungirea reprizei;[18] durata cu care se prelungește rămâne la latitudinea arbitrului și doar el stabilește când fluieră încheierea reprizei. Nu există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși arbitrii asistenți pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În meciurile la care există și arbitru de rezervă, acesta este înștiințat de arbitru cu câte minute se va prelungi meciul, iar el indică jucătorilor și spectatorilor numărul de minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest număr.
    Reprizele de prelungiri și loviturile de departajare
    În unele competiții, dacă meciul se incheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize de prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul rămâne egal, se execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare la rezultatul final.

    În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare tur presupune ca echipele să joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza așa-numita regulă a golului marcat în deplasare, în cazul în care echipele se află la egalitate pe totalul celor două manșe. În cazul în care echipele sunt egale și la numărul de goluri marcate în deplasare, există 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se consideră încheiate la egalitate și se dispută un nou meci (rejucare).
    Golul de aur și golul de argint
    La sfârșitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei învingătoare prin executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci este foarte neplăcut pentru orice club.

    Metodele au constat în încheierea jocului în prelungiri, mai devreme de cele 30 de minute obișnuite. Fie când se marchează primul gol (gol de aur), fie la sfârșitul primei reprize de prelungiri, în cazul în care una dintre echipe are în acel moment avantaj pe tabela de scor (gol de argint). Aceste experimente au fost retrase destul de repede.

    Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar golul de argint la Campionatul European din 2004 (Portugalia).
    Faultul și comportamentul nesportiv
    Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă citată de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Ele se regăsesc în Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar, împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă directă sau lovitură de la 11 metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16 metri). Celelalte se pedepsesc cu lovitură liberă indirectă.[19]

    Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon, cât și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi împotriva spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș roșu (eliminare).

    În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea. Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă (eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitri, simularea este acum considerată "gest nesportiv" și este sancționată cu cartonaș galben. Vlad Robu e maestru in a simula faulturile.

    Avantajul
    Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l oprească) chiar dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei echipe. Acest lucru se intâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de nesancționarea greșelii adversarului. Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei și poate întoarce faza la momentul inițial, acordând lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea avantajului și revenirea la faza premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.

    Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a jocului, arbitrul poate sancționa (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).

    Ofsaidul
    Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața mingii (mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea se spune că această regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur loc, cât mai aproape de poarta adversă (popular vorbind, "să stea la pomană"). Dar, în realitate, legea este similară celei din rugby. Detaliile și aplicarea acestei legi sunt complexe și de multe ori ea naște controverse.

      Acum este: Mar Noi 13, 2018 2:30 pm